Ţara Haţegului este un ţinut istoric şi etnografic din colţul de sud-vest al Transilvaniei, judeţul Hunedoara, România. Ţara Haţegului cuprinde depresiunea cu acelaşi nume, dar în „zona de influenţă" a ei se află şi aşezările situate pe cursul superior al Streiului, până la vărsarea acestuia în Mureş. Înconjurată din toate părţile de munţi, depresiunea Haţegului este una dintre cele mai pitoreşti zone ale României. Aici se găsesc câteva dintre cele mai importante monumente de arhitectură şi arheologie din ţară.

Sub aspect etno-folcloric, zona Ţării Haţegului prezintă un mare interes. O inestimabilă valoare o au scoarţele din Haţeg, îndeosebi cele din perimetrul satelor Băieşti Pui, precum şi portul popular elegant, în care combinaţia de culori alb şi negru conferă un rafinament aparte. Din păcate, astăzi acest port este folosit foarte rar de către locuitorii zonei. Doar de nedei mai poate fi admirat costumul bărbătesc format din pantaloni lungi, curea lată şi laibăr şi cel femeiesc alcătuit din cămaşă, opreg, catrină şi pieptar.
Încrustările din lemn, mai ales furcile plate (de la Clopotiva) şi unele piese de arhitectură populară se remarcă prin originalitate şi un simţ artistic special. Haţeganele şi Caluşerul formează piese predilecte ale melosului popular.

Ţara Pădurenilor este un platou înalt, aşezat între Depresiunea Ţara Haţegului, la sud şi Valea Mureşului, la nord, la apus fiind înălţimile nelocuite ale Munţilor Poiana Ruscă.
Zona etnografică a Pădurenilor se constituie într-o unitate teritorială de o mare specificitate, cu o zestre spirituală inedită, de mare rezonanţă. Izolată printr-o centură de păduri, populaţia Pădurenilor locuieşte în sate mici, aşezate pe culmi şi creste de dealuri, despărţite prin văi adânci prin care curge câte un râuleţ sărac în apă. Aici s-a dezvoltat, datorită condiţiilor geografice speciale, una dintre cele mai originale culturi populare. Pădurenii formează o populaţie omogenă sub toate aspectele: casa de locuit, portul popular, ocupaţiile etc. Concepţia lor de viaţă reflectă o excepţională unitate în toate manifestările sale. Astfel, Pădurenii constituie o mare şi unică familie şi reprezintă cea mai interesantă enclavă etnografică din ţara noastră.

Zona Pădurenilor cuprinde patruzeci de sate a căror locuitori comunică des şi continuu între ei, orice sărbătoare oferindu-le prilejul de a se vizita şi de a crea legături trainice. Câteva comune mai mari, cum sunt Cerbalul, Bunila, Lelese, Ghelar domină spiritual această zonă izolată. Astfel, Cerbalul dictează moda în vestimentaţie, Bunila este centrul meşteşugurilor artistice în lemn şi în metal, iar Lelese îşi păstrează întâietatea în industria textilă.
Cultul locuinţei este mai puţin dezvoltat la Pădureni, iar meşteşugul olăritului lipseşte în această zonă. Totuşi, locuinţele atrag atenţia prin proporţiile lor, acoperişul ajungând să fie de două sau de trei ori mai înalt decât zidurile.
Ceea ce este cu adevărat spectaculos la Pădureni este portul popular, de o covârşitoare personalitate. Este un costum care din punct de vedere structural se înscrie în tipologia costumului de Transilvania, dar are o linie unică: silueta dreaptă, ce rezultă din linia celor două „oprege" negre, sobre, care învelesc strâns trupul femeii, în contrast cu cămaşa voluminoasă, care abundă în culoare şi decor.
Pădurenii au ştiut dintotdeauna să creeze cultura din fiecare eveniment important ,astfel există cântecele feciorilor înainte de încorporare, la întoarcerea de pe front, Nunta pădurenească, Cântecul Bradului cântat de femei sau fete la înmormântarea bărbaţilor tineri şi multe alte obiceiuri, fiecare cu specific pădurenesc.