Pagina principalã > ªtiri
 
30 iun. 2010
 
Produsele certificate Transylvania Authentica au fost prezentate pentru prima dată în afara graniţelor în perioada 2-4 iulie 2010, la Verőce (Ungaria), la festivalul „Erdélyország az én hazám”.
 

Dl. Vitos László, care îşi decorează produsele ceramice cu motive şi forme specifice regiunii Ciucului, s-a prezentat ca expozant.

De asemenea, programul Transylvania Authentica a fost reprezentat de D-na Gáll Erzsébet cu gemuri, siropuri şi compoturi de fructe preparate după reţete de casă, de D-na Páll Etelka, cu covoare tradiţionale de lână vopsite cu extract de plante, D-na Simó Júlia cu porturi şi vestimentaţie nobiliară, burgheză şi ţărănească, porturi populare tradiţionale - autentice, decoraţiuni interioare confecţionate din materiale naturale, Dl. Jancsó Tamás cu vase de lemn şi Dl. Pápai Ferenc cu produse decorative şi de uz casnic din papură.
S-au ţinut prezentări de meşteşuguri de către Dl. Kiss László, care a împărtăşit tainele împletitului papurii şi D-na Páll Etelka, care a prezentat modalităţile de vopsire a lânii cu extracte din plante.

Participanţii doresc să se prezinte împreună şi la alte expoziţii, prezentând produsele certificate Transylvania Authentica.

 
 
 




 
  •  DirectWeb © 2011
DirectWeb Webdesign Printdesign