Maramureş, Ţara Ţărilor, cum mai este cunoscut, este păstrătorul şi purtătorul unui nesecat tezaur de artă populară, tradiţii, datini şi obiceiuri. Regiunea este asemenea unui gigant muzeu în aer liber. Cu un puternic caracter rural, zona atrage prin satele sale, tradiţii şi costume pitoreşti păstrate aici ca în nici o altă parte a ţării, dar mai ales prin Cimitirul Vesel de la Săpânţa şi bisericile de lemn.
Într-adevăr, aici se poate vorbi despre o adevărată cultură a lemnului ,cultivată de generaţii. Şi pentru că ne aflăm în Maramureş, nu ne miră că primul dintre aceste meşteşuguri a fost şi este cioplitul în lemn. Dincolo de dimensiunea lui practică, lemnul este aici o modalitate de exprimare a frumosului. Peste tot, sculptura în lemn împodobeşte capetele grinzilor de la case, cadrele uşilor şi ale ferestrelor, cerdacele, stâlpii porţilor.
În domeniul ţesăturilor, lâna pare să fie în satele maramureşene o altă îndeletnicire de bază. pentru că femeile de-aici ştiu să facă din lână straie, covoare, ţoluri, cergi şi traiste.
Costumele populare maramureşene sunt ornate tot graţie talentului şi inventivităţii localnicilor. Femeile poartă la gât zgărdane confecţionate din mărgele colorate împletite pe aţe. Bărbaţii îşi ornează şi ei clopurile cu zgărdane şi ciucuri.
Există felurite obiceiuri legate de bucate. De pildă, în Sâmbăta Floriilor, în Maramureş se face câte o pâiniţă de grâu sfinţit pentru fiecare membru al familiei (Floare de grâu). Se zice că cei ce-o mănâncă în ziua aceea se vor vedea şi pe lumea cealaltă. Sau, în seara de Crăciun şi în noaptea de Anul Nou, toţi membrii familiei trebuie să mănânce o bucată de piftie de porc dintr-un platou comun în care se află şi râtul porcului, despre care se spune că aduce noroc ("Necazurile îs scurmate şi înlăturate"). Toate acestea n-ar cădea bine dacă n-ar fi stropite cu un deţ (înghiţitură, duşcă) de horincă (ţuică). Horinca, licoare omniprezentă a Maramureşului!
În această regiune sunt patru zone etnografice cunoscute sub numele de ţări si anume:

Ţara Maramureşului
Ţara Lăpuşului
Ţara Chioarului
Ţara Codrului

Ţara Maramureşului este una dintre cele mai întinse depresiuni ale lanţului Carpatic, acoperind o suprafaţă de circa 10.000 km² între munţii Oaş, Gutâi şi Ţibleş. Ea este împărţită în două zone de către bazinul superior al râului Tisa: partea sudică aparţine României iar cea nordică Ucrainei. Munţii care ocupă mai mult de jumătate din suprafaţa regiunii, sunt acoperiţi de păduri de stejar, fag şi molid; lemnul şi-a lăsat amprenta aproape peste tot, pornind de la arhitectura tradiţională a caselor şi bisericilor până la vestitele porţi şi instrumente de gospodărie.

Maramureşul istoric este încă un imens muzeu natural al culturii lemnului, în expresia ei obiectuală şi spirituală, dusă până la perfecţiune, loc unde formele de la cele infinitezimale, la cele monumentale, sunt în acelaşi timp materie şi spirit. Acest tip ţărănesc de cultură este, de fapt, un sistem temeinic structurat de obiecte utile sau simbolice, cu diverse funcţii materiale şi/sau spirituale, sistem ce populează universul folclorului obiceiurilor legate de calendar şi/sau potenţat în riturile de trecere. Lumea aceasta, în acelaşi timp utilă şi mirifică, a lemnului, are o iconografie diversă, încărcată de forme cu semnificaţii general-umane profunde. Toate formele exprimate în lemn sunt distribuite într-o armonie intuitivă apropiată de perfecţiune, reprezentând un basm formal, în care coabitează forme abstracte (geometrice sau geometrizate) şi figurative, precum şi motive de tot felul: fitomorfe, zoomorfe, cosmomorfe, schemomorfe şi religioase.

Ţinutul sau Ţara Lăpuşului este situată la sud de oraşul Cavnic. Graniţele geografice ale regiunii nu sunt foarte distincte, dar urmează cât de cât lanţul vulcanic al Munţilor Gutâi-Lăpuş-Ţibleş la nord – nord-est, vârful Breaza la sud – sud-est şi vârful Şatra şi dealurile Preluca la vest.
Ocupaţiile de bază ale lăpuşenilor sunt: agricultura, creşterea animalelor, lucrul la pădure, albinăritul, vânătoarea, olăritul, prelucrarea lemnului, încondeierea ouălor.
Calendarul sărbătorilor este cel creştin dar şi calendarul "babelor". Ciclul sărbătorilor marchează spiritualitatea ţărănească bipolară, orientată spre transcendenţă şi spre vremelnicie. Zilele au semnificaţii precise, nopţile sunt pline de mister. Ţăranii cunosc credinţa strămoşească şi postesc, gândindu-se la soarta pruncilor. Fetele se mai duc la şezătoare şi-şi cheamă feciorii prin practici magice. Viaţa individului este un segment dintr-o existenţă cosmică.
Lăpuşenilor le place să horească şi să joace. La sărbători îşi poartă costumele tradiţionale, foarte colorate, mai ales portul popular femeiesc, rămâne o lecţie de estetică. În zonă sunt multe mănăstiri şi biserici.

Zona Chioar sau Ţara Chioarului se află la sud de oraşele Baia Mare şi Baia Sprie, la vest de Lăpuş şi la est de Codru, care se află pe râul Someş. Peisajul de aici este deluros, cu râuri şerpuite numeroase, dintre care cel mai important este Lăpuş.
Diversitatea reliefului – de la lunci până la dealuri înalte şi munţi – şi-a pus amprenta asupra structurii localităţilor, care variază de la satul cu gospodării răsfirate până la cel cu gospodării aglomerate.
De asemenea, în Chioar există tradiţii specifice şi costume, precum şi trăsături distinctive arhitecturale, cum ar fi pereţii acoperiţi cu tencuială de culoare deschisă. Deosebit de bogat şi interesant este folclorul muzical, literar şi coregrafic legat de obiceiurile de naştere, nunta, înmormântare, claca, şezătoare. Două din cele opt biserici maramureşene incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO sunt în Chioar: cele din Şurdeşti şi Plopiş

Aflată la interferenţa a trei zone, pe piemontul dealurilor Codrului, Ţara Codrului – zonă cu o veche istorie, legată prin creaţia sa materială şi spirituală, de glia şi fiinţa neamului românesc, cu oameni care şi-au făcut o mândrie din lucrarea cu pricepere a ogorului dar şi din păstrarea datinilor strămoşeşti, a înregistrat în anii din urmă, profunde transformări economico-sociale, care i-au conferit un loc de frunte între aşezările umane ale judeţului Maramureş. Ca ramuri tradiţionale care s-au dezvoltat în această zonă amintim: agricultura, împletitul nuielelor, olăritul, piscicultura etc. Întreaga Ţară a Codrului se identifică prin obiceiurile şi datinile specifice locului, care au pus o amprentă deosebită asupra întregii zone. În toate localităţile au existat diferiţi meşteşugari cu produsele lor, reprezentând valori culturale, cum sunt: portul popular cu împodobire şi colorit deosebit, broderii, arta populară (ţesături la război si gherghefuri) etc.

Ţara Codrului prezintă un potenţial turistic imens atât din punct de vedere geografic cât şi cultural. La Buzeşti se află o biserică din lemn, monument de arhitectură care datează din secolul al XVII-lea. Această biserică se păstrează şi astăzi, ea este declarată monument istoric. A fost făcută din lemn de stejar cu fundaţie de piatră. Este padimentată cu bile de stejar.