Suprafaţa Depresiunii Transilvaniei este de 27.000 km2, fiind delimitată de partea de Nord-Est şi Est a Carpaţilor Orientali, precum şi Carpaţii Meridionali, Munţii Banatului şi Carpaţii de Curbură, fiindu-i caracteristice dealurile de 300-700 m altitudine. În depresiunea Transilvaniei pot fi găsite cele mai interesante zone sau regiuni etnografice:

Împrejurimele Bistriţiei
Călata
Rimetea şi Scaunul Arieşului
Câmpia Clujului

Împrejurimile Bistriţei din punct de vedere etnografic sunt splendide şi multicolore, aici se poate da frâu liber fanteziilor în frumuseţile artei populare şi bogăţia tradiţiilor. Frumuseţea portului tradiţional din împrejurimile Bistriţei şi originalitatea ei oferă o imagine feerică. În zilele de sărbătoare sau cu alte prilejuri locuitorii de aici se îmbracă în port tradiţional. De asemenea, regiunea este bogată în valori etnografice prin ţesăturile ţărăneşti, cu ele fiind împodobite, în special, pereţii interiori ai caselor, precum şi prin originalitatea construcţiilor realizate cu talentul specific artei populare. În regiune sunt mai multe obiceiuri păstrate, care şi în zilele noastre se manifestă la fel. Printre ele se impun a fi menţionate ca cele mai importante următoarele:

- 24 aprilie de Sf. Gheorghe se organizează Festivalul Primăverii,

- a doua zi de Rusalii se organizează concursul de friptură de bou,

- sărbătoare cu prilejul echinocţiului de vară (seara lui Sf. Ivan), când flăcăii satului sar prin foc pe jăratic,

- sărbătoarea spicului de grâu,

- colinde în ianuarie, când locuitorii zonei purtând diferite măşti merg din casă în casă cu pluguşorul.

Majoritatea locuitorilor acestei regiuni trăiesc din cultivarea pământului şi creşterea animalelor. Pământul nefertil nu reprezintă o valoare chiar atât de mare, astfel, locuitorii de aici au făcut investiţii în obiecte meşteşugăreşti, reuşind cea mai bună formă de capitalizare a acestor valori.
Bogăţia artei populare de la Călata este recunoscută la nivel mondial, ea s-a impus în mod special prin broderii, cusături, cioplirea obiectelor din lemn şi portul tradiţional. Sunt specifice construcţiile bisericeşti cu plafonul din lemn vopsit.
Peisajul unic al satelor călătenilor de secole şi-a păstrat specificitatea prin obiceiurile şi tradiţiile care şi azi uimesc lumea. Cap de afiş al obiceiurilor tradiţionale sunt cântatul sau colindatul de Sărbătorile de Crăciun şi Spectacolul Betlehem, stropitul de Paşte, obiceiuri de nunţi şi Balul Strugurilor. Cu ocazia sărbătorilor religioase se poartă portul tradiţional popular, iar femeile pregătesc mâncăruri tradiţionale.

Rîmetea şi Scaunul Arieşului - conform documentelor istorice zona a fost populată de secuii din Tg. Secuiesc. Scaunul Arieşului este cea mai interesantă regiune a Ardealului. Minele de cupru erau cunoscute încă din perioada romanilor.
Oamenii care trăiesc aici din punct de vedere economic au legături strânse cu moţii din zona Arieşului şi românii de la şes. Acest sistem de legături şi-a lăsat amprenta atât în cultura cât şi în traiul locuitorilor. Zona este locuită azi de o populaţie mixtă de români şi maghiari.
Rîmetea este considerată cea mai frumoasă aşezare din Ardeal, situată în estul Munţilor Sighetului, lângă Piatra Secuilor, în Valea Lupului, la sud de Cluj-Napoca. Locuitorii de baştină ai satului au fost germani, prelucrători ai fierului, care în perioada Regatului Árpád au fost colonizaţi cu familia Thoroczkai. Mulţumită lor a apărut în această localitate o modernă întreprindere a fierului, care pentru o perioadă îndelungată a asigurat locuitorilor o condiţie economică bună. Datorită fabricării fierului localitatea s-a ridicat la rang de oraş minier. Această caracteristică s-a evidenţiat mai ales după incendiul devastator din 1870, după care s-au construit renumitele „case albe". Din cauza Pietrei Secuieşti, ce se ridică deasupra oraşului, la Rîmetea soarele răsare de două ori, după cum spune şi marele scriitor maghiar Jókai în romanul „Dumnezeu e doar unul". Numele acestei Pietre Secuieşti îşi are originea în perioada năvălirii tătarilor. În apărarea localităţii nobilii satului au cerut ajutorul secuilor, care drept răsplată au primit cetatea din vârful muntelui şi împrejurimile. Podoaba satului, mobila vopsită, uneltele de casă, portul tradiţional fără pereche, broderia şi meşteşugurile pot fi apreciate – toate în muzeu, cât şi la familiile ospitaliere.
Turiştii care vizitează această localitate sunt uimiţi de originalitate, pot fi menţionate: Lăsata Secului din februarie, obicei ce e specific şi Rîmetei... spun versurile în rimă, ce descriu obiceiurile şi tradiţiile rîmetenilor, ce sunt organizate în fiecare duminică de după marţea de dinaintea postului mare.
Un eveniment important este şi confirmarea: o sărbătoare religioasă prin care, în religia reformată, tinerii confirmaţi capătă drepturi depline printre credincioşii acestui cult. În aceste momente toată lumea este îmbrăcată în port tradiţional.
În prima zi a lunii mai, tinerii localităţii pun în porţile fetelor de măritat copacul de mai; pe trunchiul decojit al molidului sunt vopsite diverse modele, gravuri, iar coroana este decorată cu panglici. În secret se aşează copacul, fiindcă el este considerat semnul dragostei persoanei care se trezeşte. Printre tradiţiile care încă se menţin vii şi în zilele noastre se numără cântarea de Crăciun.

Câmpia Clujului are ca cea mai cunoscută aşezare localitatea Sic, un oraş renumit după mineritul de sare, iar după închiderea minelor s-a închis în propriile sale obiceiuri şi tradiţii, ce s-au transformat într-o cultură rustică – ţărănească. Maghiarii din Câmpia Clujului şi-au păstrat până la sfârşitul sec. XX portul tradiţional de zi şi cel de sărbători, care a conservat valorile portului burghez ardelenesc. Construcţia zonei reprezintă o punte de legătură între cea secuiască şi cea de câmpie. Casele erau construite din pământ şi acoperite cu trestie. Muzica sa arhaică şi obiceiurile de dans sunt vestite. Muzica şi dansul popular din Câmpia Clujului au fost făcute cunoscute pretutindeni de marii muzicieni maghiari: Béla Bartók, şi Zoltán Kodály.
Obiceiurile şi tradiţiile locale reprezintă valorile inestimabile ale locuitorilor. Cele mai importante sărbători sunt considerate sărbătoarea Crăciunului şi a Paştelui, când locuitorii, conform tradiţiei participă la: tăierea porcului, pregătirea cozonacului, colindat, iar cântătorii sunt răsplătiţi cu mere şi covrigi. De Paşti sunt vopsite ouă roşii, se sacrifică un miel şi sunt pregătite specialităţi culinare tradiţionale, ca de exemplu sărmăluţe sau tocăniţă de miel. De Rusalii sunt binecuvântate hotarele şi sfinţită apa.