Pagina principală > Ținutul Săsesc
 
 

Într-o accepțiune mai largă, Mărginimea Sibiului reprezintă o entitate geografică, istorică și etnografică cuprinzând salba de sate românești așezate la poalele Munților Sibiului. Aparțin Mărginimii Sibiului localitățile Boița, Râu Sadului, Tălmaciu, Tălmăcel, Rășinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Săliște, Galeș, Tilișca, Rod, Poiana Sibiului, Miercurea Sibiului si Jina. Într-o accepțiune mai restrânsă, Mărginimea Sibiului este teritoriul din fostul Ducat al Amlașului, având drept nucleu satele din jurul cetății Salgo, dintre care cel mai reprezentativ era Săliștea (Magna Villa Valachicalis), fost sediu al scaunului cu același nume.

Poziția geopolitică a zonei, situată la granița de sud a Transilvaniei cu Țara Românească și în proximitatea Sibiului, puternic centru meșteșugăresc și comercial, au oferit Mărginimii Sibiului câteva trăsături definitorii. Astfel, localitățile și-au dezvoltat o economie mixtă, bazată pe agricultură, creșterea animalelor și meșteșuguri tradiționale, cu pondere deosebită pe oierit; unele dintre ele au practicat oieritul transhumant, pastorii mărgineni conducând turmele de oi la Dunăre, în Dobrogea, până în Caucaz și Peninsula Balcanică. Mărginenii au contribuit la dezvoltarea conștiinței unității de neam și de limbă a românilor de pe ambii versanți ai Carpaților. Ei se caracterizează prin dinamism neobișnuit, sunt ființe întreprinzătoare, luptătoare, oameni cu simț practic, buni gospodari, sobri și de nădejde. Cea mai mare parte a satelor din zonă au păstrat puternice tradiții spirituale și etno-folclorice, dând acestor comunități o fizionomie aparte. Cadrul geografic încântător, puritatea naturii și a oamenilor, accesibilitatea locurilor, bogăția și diversitatea patrimoniului cultural, fac din Mărginimea Sibiului o zonă cu un mare potențial turistic.

Țara Făgărașului sau Țara Oltului este una dintre cele mai mari și mai bine individualizate depresiuni de contact ale Transilvaniei, mărginită la sud de Munții Făgăraș și Perșani și la nord, nord-est de limitele sudice ale platoului Târnavelor; cursul viguros al Oltului o străbate de la est spre vest.

În ciuda lucrărilor pretențioase pe care le presupunea, cultura viței de vie constituie o ocupație foarte veche în unele zone din Țara Oltului. Aproape fiecare gospodărie are astăzi câteva fire de viță de vie întinse peste curte sau peste casă și fiecare țăran își prepară vinul singur.
Creșterea animalelor a fost ocupația de bază a sătenilor. Animalele erau scoase la pășunat: ciurda de vaci, boi și bivoli, cai, turmele de oi sau cârduri de porci. Creșterea oilor, tradițională în această regiune, se practică după obiceiul transhumanței. Primăvara (la începutul lunii mai), turmele satului și cele particulare își stabileau stânele în zonele de pășunat ale satului. Produsele obținute (brânză, lână și piei) erau transportate în sat, urmând a fi utilizate în gospodărie, iar surplusul comercializat. Oile rămâneau la stână până la prima zăpadă, când reveneau în sat. Ciobanii mai înstăriți se asociau câte 2-3 și plecau cu turmele în Banat sau în Bărăgan unde petreceau iarna.
Aproape toate lucrurile necesare gospodăriei și casei se realizau prin meșterii satului, care învățau și practicau toate meșteșugurile necesare vieții de zi cu zi.

Prelucrarea lemnului are o veche tradiție în zona Făgărașului. Uneltele utilizate în prelucrarea diferitelor esențe lemnoase (fag, stejar, brad, paltin) sunt tradiționale: securea, barda, dalta, tesla, scaunul cu cuțitoaie, sfredelul, ghelaul, compasul, etc. Ornamentarea lemnului, obținută prin tehnicile de crestare și incizie, este alcătuită dintr-un număr destul de redus de elemente geometrice, în compoziția cărora se disting rozeta înscrisa în cerc, roata solară, cercul și semicercul (acestea reprezentând cele mai vechi motive legate de străvechiul cult al soarelui), apoi bradul, liniile încrucișate și frânte, romburile, funia împletită (torsada), dintele de lup și imaginile vegetale stilizate. Aceste compoziții întrunesc toate trăsăturile specifice artei populare românești, scoțând în relief frumusețea și însușirile naturale ale esenței lemnoase.
Meșteșugul olăritului are vechi tradiții în zonă. Ornamentele sunt realizate cu mijloace tehnice simple – prin incizie, aplicare de material în relief și prin colorare cu pensula sau cu cornul; decorul este dominat de elemente abstracte, astrale și fitomorfe stilizate dispuse în frize, ghirlande sau pe sectoare verticale.
Alte două ocupații din zonă – meșteșugul încondeierii ouălor și pictura pe sticlă – mai sunt practicate în zilele noastre doar de câteva persoane.

Țara Făgărașului este numită adesea "țara brânzei". Cașul, urda, telemeaua, laptele și smântâna păstrează în ele aromele plantelor de pe pajiștile muntoase. Un ospăț pentru gurmanzi pregătit după specificul zonei ar putea consta în: supă de găină cu tăiței , sarmale, miel umplut, preparat la cuptor sau la frigare, pastramă de oaie, carne de vânăt pregătită după rețete vânătorești.

"Țara Bârsei" denumită și "Depresiunea Curburii Carpatice" sau "Depresiunea Brașovului" este o regiune istorică și etnografică din sud-estul Transilvaniei, cu orașul Brașov cea mai importantă localitate. Denumirea provine de la râul Bârsa (Burzen), care se varsă în râul Olt.

Se remarcă tehnicile variate de prelucrare a lemnului din această zonă: prin cioplire, crestare, incizie, înfășurare cu metal, pirogravură și pictură (ultimele două procedee mai ales în cazul furcilor de tors din zona Săcele).
Mobilierul țărănesc este decorat fie prin cioplire (în zona Bran), fie prin pictare policromă a unor motive florale, antropomorfe sau simbolice. Specifică Brașovului îi este lada brașoveană, solid făcută și bogat ornamentată policrom. De asemenea, meșterii maghiari au fost renumiți în secolul XIX pentru piesele de mobilă sculptate și pictate, fabricate la Turcheș, în Săcele. Tot artei populare maghiare îi aparțin stâlpii funerari sculptați din Crizbav și Apața.
Ornamentele pentru țesăturile decorative se remarcă prin elementele geometrice cu reprezentări fitomorfe și vărgi alternative. Coloritul specific Țării Bârsei este roșu-vișiniu, albastru închis și roșu cu negru pe alb, în cazul românilor, cu un specific aparte în cazul satelor brănene unde se întâlnește vărgătura galben-portocalie.

Cele mai cunoscute obiceiuri din această zonă etnografică a Transilvaniei sunt: Borda este un obicei prin care se prețuiește hărnicia oamenilor care au terminat secerișul. Specifică acestui obicei este cununa de spice, purtată de fete. Dărdaica, sărbătoare din Feldioara este legată de coacerea holdelor. Fete împodobite cu spice și flori colindă casele gospodarilor, indiferent de etnie, cântând și dansând „Taci dărdaică, nu mai plânge!". Târgul feciorilor din Săcele se organizează anual, în luna iulie. Alte obiceiuri ale maghiarilor sunt Lúdnyakszorítás (ruperea gâtului gâștei) și Tyúknyakszorítás (ruperea gâtului găinii) la Crizbav și Satul Nou, precum și Kakasütés (împușcatul cocoșului) în Săcele.

 
 
 




 
  •  DirectWeb © 2011
DirectWeb Webdesign Printdesign