Pagina principală > Depresiunea Transilvaniei
 
 

Suprafața Depresiunii Transilvaniei este de 27.000 km2, fiind delimitată de partea de Nord-Est și Est a Carpaților Orientali, precum și Carpații Meridionali, Munții Banatului și Carpații de Curbură, fiindu-i caracteristice dealurile de 300-700 m altitudine. În depresiunea Transilvaniei pot fi găsite cele mai interesante zone sau regiuni etnografice:

Împrejurimele Bistriției
Călata
Rimetea și Scaunul Arieșului
Câmpia Clujului

Împrejurimile Bistriței din punct de vedere etnografic sunt splendide și multicolore, aici se poate da frâu liber fanteziilor în frumusețile artei populare și bogăția tradițiilor. Frumusețea portului tradițional din împrejurimile Bistriței și originalitatea ei oferă o imagine feerică. În zilele de sărbătoare sau cu alte prilejuri locuitorii de aici se îmbracă în port tradițional. De asemenea, regiunea este bogată în valori etnografice prin țesăturile țărănești, cu ele fiind împodobite, în special, pereții interiori ai caselor, precum și prin originalitatea construcțiilor realizate cu talentul specific artei populare. În regiune sunt mai multe obiceiuri păstrate, care și în zilele noastre se manifestă la fel. Printre ele se impun a fi menționate ca cele mai importante următoarele:

- 24 aprilie de Sf. Gheorghe se organizează Festivalul Primăverii,

- a doua zi de Rusalii se organizează concursul de friptură de bou,

- sărbătoare cu prilejul echinocțiului de vară (seara lui Sf. Ivan), când flăcăii satului sar prin foc pe jăratic,

- sărbătoarea spicului de grâu,

- colinde în ianuarie, când locuitorii zonei purtând diferite măști merg din casă în casă cu plugușorul.

Majoritatea locuitorilor acestei regiuni trăiesc din cultivarea pământului și creșterea animalelor. Pământul nefertil nu reprezintă o valoare chiar atât de mare, astfel, locuitorii de aici au făcut investiții în obiecte meșteșugărești, reușind cea mai bună formă de capitalizare a acestor valori.
Bogăția artei populare de la Călata este recunoscută la nivel mondial, ea s-a impus în mod special prin broderii, cusături, cioplirea obiectelor din lemn și portul tradițional. Sunt specifice construcțiile bisericești cu plafonul din lemn vopsit.
Peisajul unic al satelor călătenilor de secole și-a păstrat specificitatea prin obiceiurile și tradițiile care și azi uimesc lumea. Cap de afiș al obiceiurilor tradiționale sunt cântatul sau colindatul de Sărbătorile de Crăciun și Spectacolul Betlehem, stropitul de Paște, obiceiuri de nunți și Balul Strugurilor. Cu ocazia sărbătorilor religioase se poartă portul tradițional popular, iar femeile pregătesc mâncăruri tradiționale.

Rîmetea și Scaunul Arieșului - conform documentelor istorice zona a fost populată de secuii din Tg. Secuiesc. Scaunul Arieșului este cea mai interesantă regiune a Ardealului. Minele de cupru erau cunoscute încă din perioada romanilor.
Oamenii care trăiesc aici din punct de vedere economic au legături strânse cu moții din zona Arieșului și românii de la șes. Acest sistem de legături și-a lăsat amprenta atât în cultura cât și în traiul locuitorilor. Zona este locuită azi de o populație mixtă de români și maghiari.
Rîmetea este considerată cea mai frumoasă așezare din Ardeal, situată în estul Munților Sighetului, lângă Piatra Secuilor, în Valea Lupului, la sud de Cluj-Napoca. Locuitorii de baștină ai satului au fost germani, prelucrători ai fierului, care în perioada Regatului Árpád au fost colonizați cu familia Thoroczkai. Mulțumită lor a apărut în această localitate o modernă întreprindere a fierului, care pentru o perioadă îndelungată a asigurat locuitorilor o condiție economică bună. Datorită fabricării fierului localitatea s-a ridicat la rang de oraș minier. Această caracteristică s-a evidențiat mai ales după incendiul devastator din 1870, după care s-au construit renumitele „case albe". Din cauza Pietrei Secuiești, ce se ridică deasupra orașului, la Rîmetea soarele răsare de două ori, după cum spune și marele scriitor maghiar Jókai în romanul „Dumnezeu e doar unul". Numele acestei Pietre Secuiești își are originea în perioada năvălirii tătarilor. În apărarea localității nobilii satului au cerut ajutorul secuilor, care drept răsplată au primit cetatea din vârful muntelui și împrejurimile. Podoaba satului, mobila vopsită, uneltele de casă, portul tradițional fără pereche, broderia și meșteșugurile pot fi apreciate – toate în muzeu, cât și la familiile ospitaliere.
Turiștii care vizitează această localitate sunt uimiți de originalitate, pot fi menționate: Lăsata Secului din februarie, obicei ce e specific și Rîmetei... spun versurile în rimă, ce descriu obiceiurile și tradițiile rîmetenilor, ce sunt organizate în fiecare duminică de după marțea de dinaintea postului mare.
Un eveniment important este și confirmarea: o sărbătoare religioasă prin care, în religia reformată, tinerii confirmați capătă drepturi depline printre credincioșii acestui cult. În aceste momente toată lumea este îmbrăcată în port tradițional.
În prima zi a lunii mai, tinerii localității pun în porțile fetelor de măritat copacul de mai; pe trunchiul decojit al molidului sunt vopsite diverse modele, gravuri, iar coroana este decorată cu panglici. În secret se așează copacul, fiindcă el este considerat semnul dragostei persoanei care se trezește. Printre tradițiile care încă se mențin vii și în zilele noastre se numără cântarea de Crăciun.

Câmpia Clujului are ca cea mai cunoscută așezare localitatea Sic, un oraș renumit după mineritul de sare, iar după închiderea minelor s-a închis în propriile sale obiceiuri și tradiții, ce s-au transformat într-o cultură rustică – țărănească. Maghiarii din Câmpia Clujului și-au păstrat până la sfârșitul sec. XX portul tradițional de zi și cel de sărbători, care a conservat valorile portului burghez ardelenesc. Construcția zonei reprezintă o punte de legătură între cea secuiască și cea de câmpie. Casele erau construite din pământ și acoperite cu trestie. Muzica sa arhaică și obiceiurile de dans sunt vestite. Muzica și dansul popular din Câmpia Clujului au fost făcute cunoscute pretutindeni de marii muzicieni maghiari: Béla Bartók, și Zoltán Kodály.
Obiceiurile și tradițiile locale reprezintă valorile inestimabile ale locuitorilor. Cele mai importante sărbători sunt considerate sărbătoarea Crăciunului și a Paștelui, când locuitorii, conform tradiției participă la: tăierea porcului, pregătirea cozonacului, colindat, iar cântătorii sunt răsplătiți cu mere și covrigi. De Paști sunt vopsite ouă roșii, se sacrifică un miel și sunt pregătite specialități culinare tradiționale, ca de exemplu sărmăluțe sau tocăniță de miel. De Rusalii sunt binecuvântate hotarele și sfințită apa.

 
 
 




 
  •  DirectWeb © 2011
DirectWeb Webdesign Printdesign